- Cum sa nu mai aveti niciodata probleme cu despartirea de dimineata la gradinita
- Cum procedez cand copilul a gresit ? Trebuie sa-l pedepsesc?
- Cum il recompensez pe copilul meu pentru un lucru bun pe care-l face ?
- Cum procedam cu un copil gelos ?
- Calculatorul – prieten sau dusman ?
- 12 greseli pe care nu trebuie sa le fac in educatia copilului meu
Cum sa nu mai aveti niciodata probleme cu despartirea de dimineata la gradinita
Aplicati urmatoarele: Ajungeti la gradinita cu cel putin o jumatate de ora mai devreme.
Initiati un joc ori o activitate cu cel mic, in care participa un ursulet, o papusa etc. Tema jocului sau activitatii trebuie sa fie programul ursuletului sau al papusii la gradinita. Explicati copilului cu mult entuziasm (nu printre lacrimile care va dau ghes) ce trebuie sa faca papusa sau ursuletul la gradi si cine va avea grija de ei (copilul). Avertizati copilul de cateva ori ca in curand veti pleca si ca el va va lua locul de mamica.
Explicati jucariilor acest lucru daca cel mic incepe sa planga. Repetati acest joc in fiecare dimineata, pana cand copilul va initia alte jocuri.
Nu va furisati fara sa va vada, deoarece la aceasta varsta copiii isi creeaza increderea in adulti, si ei trebuie sa va vada ca plecati si ca veniti. La sfarsitul zilei, ajungeti mai devreme si petreceti o jumatate de ora cu cel mic inainte de plecarea acasa. Initiati din nou acest joc, prin care puteti afla ce a invatat, ce a mancat etc. Amintiti copilului ca va veti juca in dimineata urmatoare alte jocuri.
Nimeni nu are dreptul sa va refuze daca doriti sa va petreceti timp cu copilul atat dimineata cat si dupa-amiaza. Succes !
Cum procedez cand copilul a gresit ? Trebuie sa-l pedepsesc?
(de exemplu, umbla la prize, desi i s-a spus clar ca nu are voie, sau incearca sa se apropie de lampa aprinsa de pe birou)
Dat fiind ca ne-am oprit asupra acestor exemple, cuvantul de ordine este supraveghere atenta. Supraveghere non-stop. Niciodata nu lasati copilul singur, nesupravegheat. Apoi, prizele de prin toata casa trebuie protejate cu capace cu cheita, se gasesc peste tot in comert. Sfatul meu este : nu riscati, oricata incredere ati avea in copilul dumneavoastra ca va da ascultare. Acum, referitor la pedeapsa : da, aceasta trebuie si ea uneori aplicata, dar e o linie de demarcatie foarte subtila intre a pedepsi pe drept si corect copilul si a nu sti cand si cum s-o faci. Daca greseala e grava si pedepsirea ei este un act de educare prin disciplinare a copilului, atunci ea trebuie sa constea intr-o interdictie asupra a ceva ce ii place copilului, de exemplu privitul desenelor animate la televizor. In nici un caz pedeapsa nu este privarea de iubirea dumneavoastra. In toate imprejurarile, copilul trebuie sa stie ca acesta este singurul lucru constant din viata lui, iubirea parintilor pentru el. Nu-i spuneti sub nici o forma : « nu te mai iubesc. Ai gresit atat de tare incat nu te mai iubesc. Ai suparat-o pe mami. Mami nu te mai iubeste ». Ci, dimpotriva, spuneti-i : « mami te iubeste foarte tare, chiar daca te pedepseste. Data viitoare sa nu mai faca puiul meu lucrul asta ! »
Incercati sa-i explicati pe intelesul lui ce se intampla daca umbla la prize, la lampa de birou, la aragaz, ce pericol ar putea fi pentru el. Aratati-i seturi de imagini, cumparate din comert si realizate special pentru copii pentru orele de educatie din gradinite si scoli, si care se refera la accidente intamplate in spatiul casei sau in afara. (Va mai amintiti probabil acele planse de genul : « Nu va jucati cu focul ! ») Puteti chiar sa-i istorisiti una-doua intamplari nedorite care l-ar putea face sa inteleaga. Nu asteptati ca el sa invete aceste lucruri doar la scoala sau din alta parte. Nu va temeti ca il puneti prea devreme in tema cu situatii foarte grave, e vorba pana la urma de a proteja viata copilului dumneavoastra. Nu lasati aceasta educatie doar pe seama scolii sau a gradinitei, si nu pe seama unor posibile accidente ! Influenta dumneavoastra de parinte este covarsitoare, asa ca folositi-o pentru cele mai importante lucruri. Daca asta ajuta, atunci asta trebuie sa faceti. Nu uitati ca cea mai des intalnita cauza a mortalitatii infantile o constituie accidentele in casa, si nu bolile, cum am fi tentati sa credem.
Revenind la pedeapsa, faceti-o, desi va vine extraordinar de greu. Aceasta sa constea in interdictii : interzicerea emisiunilor de desene animate preferate, a dulciurilor, a desertului, a jocului cu jucaria preferata : « ai gresit foarte tare, mami iti ia ursuletul si masinuta si le pune bine doua zile. Altadata sunt sigura ca o sa ai mai multa grija ». Nu va inmuiati si nu cedati in fata lacrimilor copilului, este ceea ce stie el sa faca cel mai bine pentru a obtine ceea ce doreste. De la o reminiscenta din perioada fericita a alaptatului la sanul matern, aveti grija ca acest plans al lui sa nu degenereze in santaj emotional. Caci atunci ati pierdut batalia, daca nu si razboiul. Nu va mai avea efect nici unul din actele de disciplinare si educare pe care veti incerca sa-l aplicati. Dar, amintiti-va : pedepsiti cu iubire. Copilul trebuie sa vada iubirea dumneavoastra constanta, chiar daca va vede si supararea.
Bataia nu este recomandata si recomandabila. Iar daca totusi considerati ca in anumite situatii se impune ca masura disciplinara de neinlocuit, aplicati exclusiv lovituri usoare la fundulet, nu peste maini, nu peste alta parte a corpului, in nici un caz peste fata. Riscati sa-i daramati copilului toata stima de sine si sa ramana marcat pentru toata viata.
Bataia « sfanta, ca la carte », cum i se spunea odata, e o reminiscenta a unor vremuri de mult apuse, e mai mult distructiva, intre timp s-au facut studii care atesta ca nu ajuta la nimic. Doar ii distruge copilului increderea in dumneavoastra si propria-i personalitate in formare. Si in nici un caz, sub nici o forma nu acceptati bataia copilului dumneavoastra de catre o alta persoana. Numai dumneavoastra, parintii, si in anumite, doar in anumite cazuri si bunicii, daca acestia participa activ la cresterea, ingrijirea si educarea copilului, aveti si au dreptul de a aplica aceasta corectie usoara fizica. Numai asa cum am descris mai sus.
Cu nici o exceptie, sa nu va descarcati dumneavoastra tensiunile dumneavoastra pe copil, fie ca el este sau nu este cauza lor, fie ca doar a pus « paie pe foc » cum se spune. Daca sunteti foarte suparat, din cauza lui, din cauza unor probleme personale sau de serviciu, incercati sa va canalizati furia in alte directii, si abia apoi interactionati corect cu copilul. Pedeapsa, dar cu iubire. Nu asociati nici o pedeapsa cu retragerea iubirii dumneavoastra, pentru ca ii veti cauza copilului conflicte psihologice interne care-l vor eroda, si va creste intr-u adult cu probleme psihologice, cu probleme de adaptare. Nu vreti asta.
Cum il recompensez pe copilul meu pentru un lucru bun pe care-l face ?
De preferat ar fi ca toata educatia sa se faca pe baza unor stimuli si a recompenselor, pentru orice lucru bun pe care-l face copilul. Dar aici – atentie : evitati capcana de a oferi numai recompense materiale : jucarii, dulciuri, haine etc. Recompensa poate fi foarte bine o lauda sau o incurajare, o mica excursie mult-dorita la sfarsit de saptamana. Nu abuzati, desi e mult mai comod, de vesnicele bomboane, ciocolate, inghetate si alte alimente dulci care v-ar ingrozi daca ati sti ce probleme medicale ii pot cauza copilului dumneavoastra. « Mami e mandra de tine » sau « tati e foarte fericit ca ai facut asta » poate fi foarte bine cel mai bun stimul pentru ca data viitoare copilul sa aiba comportamentul corect si dorit.
De asemeni, daca el observa ca este tot timpul recompensat cu bomboane pentru ceea ce face bine, va avea tendinta sa faca lucrurile numai pentru aceasta recompensa. Gresit, din doua motive : unul ca intr-o zi, cand nu veti mai avea bomboane, copilul va inceta sa se mai comporte corect, ba chiar va va blama ca il lipsiti de dreptul lui, al doilea motiv si cel mai important, isi va crea impresia ca pentru tot ce va face in viata mai departe va primi o recompensa, iar viata nu e asa. Viata nu-i va oferi recompensa la fiecare pas, sau nu una foarte explicita. Daca va traversa mereu la culoarea verde a semaforului, nimeni nu-i va mai oferi bomboane pentru asta. Recompensa implicita va fi ca nu va avea un accident de circulatie, dar el nu va mai remarca asta, recommpensa implicita adica a comportamentului corect.
Va trebui sa invete ca unele lucruri functioneaza pur si simplu fara o recompensa evidenta, ca unele lucruri sunt facute intr-un fel pur si simplu pentru ca asa trebuie.
Cand impartiti sarcinile in gospodarie, aveti grija sa-i repartizati si copilului unele, din cele mai usoare, fireste, pe masura varstei lui, si nu il recompensati tot timpul, de fiecare data cand spala vasele sa zicem. Va trebui ca recompensa s-o constituie munca in sine, da, ii veti dezvolta placerea pentru o activitate sau alta, si obligatoriu, o mica lauda si o incurajare. (Doamnelor mamici, stiti foarte bine ca un comportament de incurajare subtil, cu doua-trei vorbe bine alese, il poate face chiar pe sotul dumneavoastra sa fie mandru ca piata s-o faca intotdeauna numai el. Pentru ca l-ati incurajat subtil, l-ati laudat, ati fost recunoscatoare in mod sincer. Daca functioneaza acest lucru in relatia dintre doi adulti, cu cat mai mult va functiona in relatia dintre dumneavoastra si copilul dumneavoastra ?)
Deci, cautati sa acordati, din cand in cand, recompense, bine alese, lucruri dorite, si intotdeauna laude si incurajari. (Critica este distructiva, chiar si pentru spiritul micutului in formare, sau poate cu atat mai mult). Laudati, incurajati, apreciati !
Cum procedam cu un copil gelos ?
(Cum procedam cand a aparut al doilea sau al treilea copil in familie si primul manifesta o gelozie la care nu v-ati fi gandit)
Asa ceva se intampla destul de frecvent, sunt afectati cei mai multi dintre copiii care au fratiori mai mici. Sa-l intelegem pe micul gelos, va rog : este prima schimbare importanta din viata lui, iar senzatia care-l « roade » pe el acum este ca iubirea dumneavoastra s-a impartit, si ca cea ramasa pentru el este mai putina. Dumneavoastra stiti ca nu este adevarat, ii iubiti cu adevarat pe amandoi, sau pe toti trei, totusi, recunoasteti, mai mult de trei sferturi din viata si atentia dumneavoastra le dedicati acum noului venit pe lume. Sau poate nu e chiar un nou-venit, poate are 3 sau 4 anisori deja, dar e cel mai mic sau cea mai mica si are atata nevoie de dumneavoastra !
Da, dar si baietelul sau fetita dumneavoastra mai mare are tot atata nevoie de atentia dumneavoastra ! Sa recunoastem, cel mic va ocupa cu mult mai mult timp, mai multa energie, parca sunteti deja prea obosit ca sa-i mai faca fata si celui mai marisor. Dar nu inseamna ca daca acesta a crescut, nevoile lui emotionale au scazut direct proportional ! In nici un caz ! Poate chiar au mai crescut. Si nu veti fi un parinte corect, si nici unul fericit, daca nu le veti satisface ambilor sau tuturor copiilor dumneavoastra toate nevoile emotionale ! Asta nu inseamna ca daca cel mic are temperatura si varsaturi sa nu va ocupati de el cu toata grija, departe de noi gandul acesta. Inseamna ca, pur si simplu, asa cum acordati iubire si timp celui mai mic, asa trebuie sa acordati si celui mai mare. In mod egal ! Fara nici o concesie, doar cu unele mici ajutoare din partea restului familiei.
Si vreau sa va mai spun ca nu este important ca doar dumneavoastra sa stiti ca aveti multa iubire de dat copilului dumneavoastra mai mare, « gelosului » dumneavoastra : e important ca acesta s-o vada, s-o simta ! Iar, ca in orice relatie importanta, iubirea reiese foarte mult din exprimarea ei explicita, verbala, tandra, si din acordarea de timp.
Acordati-va timp in care sa va jucati cu copilul dumneavoastra mai mare, sa comunicati cu el, sa-i oferiti afectiunea si mangaierile dumneavoastra. Explicati-i fara nervi si fara stres ce inseamna al doilea copil in familie si ca ii iubiti pe amandoi la fel de mult.
Gasiti mici treburi legate de ingrijirea copilului mai mic in care sa-l implicati obligatoriu si pe cel mare.
Gasiti-va timp, faceti-va timp ca dumneavoastra personal sa-l duceti cel putin o data sau de doua ori pe saptamana pe copilul cel mare in parc la joaca, la balet sau la pictura, la una din activitatile lui preferate. Nu lasati aceasta doar in seama bunicilor, a sotului sau a bonei. La asta m-am referit cand am spus ajutor din partea familiei.
La fel de bine poate sa stea bunica o ora si jumatate cu copilul cel mic, fiti sigura ca nu se intampla nimic rau. Chiar daca stiti precis ca nimeni nu-l poate ingriji pe cel mic ca dumneavoastra, ganditi-va ca bunica a mai crescut si ea copii, sau ca taticul poate urma si el cu atentie 2-3 instructiuni de incalzire a biberonului sau schimba hainutele de joaca ale copilului. Fiti sigura ca cei mai multi tatici si bunici sunt dornici sa se implice in cresterea unui copil mic, si pentru ei este o bucurie extraordinara, noi suntem cele care nu le permitem de multe ori.
Dragi mamici, in nici un caz nu cumparati mai multe haine, mai multe jucarii copilului dumneavoastra mai mare si sa-l inchideti in camera lui sperand ca va va lasa timp pentru cel mic ! Ii dati toata viata peste cap ! Nici o jucarie din lume, nici o bona nu va insemna pentru copilul dumneavoastra cat o relatie de calitate cu parintii lui ! Timp de calitate cu parintii lui ! Asta nu inseamna sa-l privati de jucarii pe care oricum i le cumparati inainte, totul e sa simta ca schimbarea in familie nu-l afecteaza cu nimic pe el si ce primea el din partea dumneavoastra. Doar programati-i ceva mai multe activitati interesante, asa cum am spus o parte din ele impreuna cu dumneavoastra, si mici insarcinari legate de ingrijirea celui mic care sa-l faca sa se simta special si util in noua formula a familiei.
Solutia este sa deveniti rapid foarte priceputa in a organiza impartirea sarcinilor pentru fiecare, pentru dumneavoastra, tatic, bunici, si pentru copilul mai mare, si apoi sa acordati timp dumneavoastra personal tuturor : si copilului cel mic, si taticului, timp personal numai pentru dumneavoastra (da, e foarte important) si timp pentru copilul mai mare. Toata lumea are dreptul la atentia, iubirea si timpul dumneavoastra, inclusiv dumneavoastra. Si inclusiv copilul mai mare.
Calculatorul – prieten sau dusman ?
A aparut in viata noastra – minunata completare si minunat ajutor in viata profesionala. Nu mai exista nici o firma care sa nu dispuna de cel putin un calculator, si deja in majoritatea caselor si-a gasit un loc care nu este de neglijat.
De fapt, noi i-am facut loc calculatorului in viata noastra, din ce in ce mai mult. Observand ca ne face munca mai usoara si sperand ca o sa ne si relaxeze. Au aparut, in variante care se schimba si se imbunatatesc continuu, jocurile pe calculator. Exista vizionarea de filme pe calculator.
Exista acel minunat Internet, unde te poti pierde navigand ore intregi, cautand lucruri pe care le-ai vrut si nu le-ai vrut. Te-au interesat din start sau te-au captivat pe drum in cautarea ta neobosita.
Dar ce facem cu copiii nostri ? Cei mai multi dintre noi le-am instalat calculator acasa, unii si cu optiunea de Internet. Nu stim ce sa credem : parca sa ne bucuram cand vedem ca am scapat de multe plimbari pe care altadata trebuia sa la facem neaparat impreuna cu copilul nostru, parca ne speriem un pic vazand ca respinge acum jocurile si jucariile care altadata il faceau fericit. Ca jucariile zac uitate in camera lui, ma rog, e OK, dar ca nu mai cere insistent sa ne jucam « de-a magazinul, mami, tu cumparai portocale ! », de-a « eu eram Ronaldinho si-ti dadeam gol, tati », ca nu mai iese la joaca in parc cu prietenii de varsta lui, asta parca nu mai e chiar asa de OK ! Parca nu mai e OK deloc !
Parca-parca incepe sa ne sperie, sa ne ingrijoreze : copilul nostru vorbeste mai putin, se exprima deja mai laconic decat inainte, nu are multe de spus despre ceva ce ii place in afara de jocurile pe calculator si, de fapt, prefera sa le joace, nici macar sa-ti mai vorbeasca despre ele cum iti vorbea odata, seara la culcare, despre tot ce ii placea.
Sau poate n-o facea nici inainte, poate copilul tau e generatia calculatorului pe de-a intregul ?! Poate tu nici nu stii cum ar fi fost sa existe seri de stat de vorba cu copilul tau, seri de creat povesti cu eroi si zane, poate ai facut greseala sa-l cresti cu calculatorul pe copilul tau !
Poate nu stii ce ai pierdut deja, dar sa-ti spun ce mai poti pierde : poti pierde o relatie frumoasa cu copilul tau, in care sa comunicati, sa-ti spuna ce simte si ce i s-a mai intamplat, sa-ti dezvaluie cum recepteaza el viata din jurul lui si din el, sa-si puna increderea in tine prin comunicare.
Sa-ti mai spun ce poti pierde, sau de fapt ce va pierde copilul tau : nu va sti sa vorbeasca despre prea multe lucruri, pentru ca prea multe lucruri lui nu i se intampla in afara calculatorului. Nu are multe experiente de viata in afara calculatorului.
Nu isi va forma un vocabular bogat si complex, pentru ca nu va avea de unde. Cititul formeaza vocabularul si deprinderile de comunicare. Si exersarea comunicarii in sine. Daca el nu citeste ?! Daca el nu mai comunica ?!
Intelectul nu se va dezvolta foarte mult, da, stiu ca te sperii, dar mai bine e sa te sperii si tu sa alegi corect : nu va avea cum, pentru ca un organ care functioneaza bine este un organ pus la treaba. Spune-mi tu mie cat isi solicita copilul tau creierul in jocurile pe calculator ? Intr-adevar, ii dezvolta atentia, dar ii dezvolta numai atentia focusata, si nu pe cea complexa, distributiva. Si nu-l invata sa devina creativ. Doar partial, si doar in situatii similare jocului, ceea ce nu-i suficient.
Unde-i interactiunea normala cu alti copii si adulti ? Cand si unde va invata el sa dea din coate, sa razbeasca ? Il va invata calculatorul pe copilul tau sa-si ceara dreptul lui ? Sa-si revendice ceva ce-i al lui ? Sa-si spuna dreptatea lui ? Te bazezi pe gradinita ca o sa-l invete asta ? Da, gradinita o sa-l invete, dar nu te baza doar pe ea.
Daca viata copilului tau, in afara de cele 4 ore de gradinita, consta aproape numai in interactiunea cu calculatorul, atunci felul in care il formeaza gradinita nu o sa mai poata fi regula, ci exceptia. Lucrurile trebuie sa stea altfel : tu si gradinita sa reprezentati modelele, iar extra-activitatea cu calculatorul sa fie doar atat : o extra-activitate. Ceva ce copilul sa faca doar din cand in cand, iar nu ca sa scapam noi de multe griji si indatoriri. Tu si gradinita il veti ajuta sa perceapa corect lumea din jur, sa interactioneze, sa se formeze ca persoana cu valori morale si sociale. Spune-mi, cum il poate ajuta calculatorul in toate aceste privinte?
Iti raspund eu: In niciun fel. Nu te bucura prea tare daca a invatat sa “scrie” pe calculator. De fapt nu a invatat sa scrie, ci doar sa tasteze butoane si sa citeasca litere. De scris, va scrie la scoala sau daca il ajuti tu personal. Intr-adevar calculatorul te ajuta sa-ti dai seama cat de istet este copilul tau, dar nu-l va face mai istet.
Mai bine stai de vorba cu el si explica-i de ce exista ploaia, de ce norii, de ce este nevoie de Soare ca sa existe Pamantul, de ce trebuie sa traverseze la culoarea verde a semaforului, de ce trebuie sa salute cand intra intr-o incapere,de ce..., de ce.... Calculatorul nu-i va raspunde la aceste intrebari.
Hai sa punem lucrurile la locul lor, fiecare cu rolul lui pentru copilul nostru, hai sa nu transformam calculatorul dintr-un bun prieten intr-un dusman, haideti sa lasam calculatorul ceea ce este el, un instrument. Unul pe care este bine sa-l cunoasteti si sa stim ce poate face pentru noi, unul ca sa ne ajute, si sa nu ne faca rau (ganditi-va la site-urile nepotrivite pe care le poate accesa copilul, la intalnirile on-line care pot deveni periculoase, la tot ce depaseste nivelul varstei lui). Haideti sa lasam calculatorul ce este el si ce trebuie sa fie: DOAR UN INSTRUMENT.
12 greseli pe care nu trebuie sa le fac in educatia copilului meu
1) Sa nu-i acord increderea si iubirea mea in mod constant.
2) Sa il las pe mana doar a bunicilor, a bonei sau a gradinitei, sperand ca toate vor iesi bine. Gresit ! (fara mine ca parinte implicat nimic nu va iesi atat de bine. Oricata treaba buna ar face bunicii, bona sau gradinita).
3) Sa-i retrag iubirea mea cand il pedepsesc. Gresit! Iubirea mea de parinte este singurul lucru constant si cel mai important din viata copilului meu.
4) Sa nu-l disciplinez si chiar pedepsesc cand este cazul. Fara disciplina si chiar pedeapsa uneori, copilul o ia pe cai gresite si l-am pierdut pentru totdeauna. Foarte greu se corecteaza ceva inoculat gresit inca din copilarie.
5) Sa-i permit sa aplice asupra mea “santajul emotional”. Plansul, lacrimile sunt cele de care nu voi mai scapa niciodata daca-i permit copilului meu sa ma santajeze cu ele. Va trebui sa fiu ferm in ciuda lacrimilor, hotararea mea sa nu fie schimbata, altfel ma va percepe ca pe un “yo-yo” care acum spune un lucru, acum se poate razgandi. Copilul nu are voie sa ma “razgandeasca” el pe mine, parintele sau.
6) Sa-i cer ceea ce eu nu fac. Foarte gresit! Sa-i cer copilului sa nu minta, chiar sa il pedepsesc pentru asta, cand el vede cand eu mint: cand suna tanti Maria si eu ii spun “draga, dar nu suntem, acasa o sa ajungem atat de tarziu, pe la vreo 9”, iar el vede ca nu avem de gand sa plecam nicaieri. Copilul nu invata din ceea ce ii spunem, ci din ceea ce vede.
7) Sa-l “mituiesc” cu dulciuri, jucarii, haine si alte lucruri atunci cand sunt prea obosit sa ma ocup de el. Gresit! Nici un fel de jucarie, haina sau dulciuri nu vor inlocui dragostea mea de parinte, timpul meu, atentia mea. Mai bine incerc sa-mi planific timpul, sa-mi reorganizez activitatile si sa pun prioritatile la locul lor. Copilul meu este o prioritate! Ce folos daca fac o gramada de bani, daca l-am scapat din mana iar pe la vreo 15-16 ani va intra pe mana unor “prieteni” noi si rai, care-l vor duce spre toate relele posibile (da, da, inclusiv droguri; nu te uita urat, ca am dreptate), DOAR PENTRU FAPTUL CA-I OFERA TIMPUL SI ATENTIA LOR?
8) Sa-i fac un program alimentar si de viata doar dupa placul lui. Gresit! Daca ar fi dupa el, ar manca numai ciocolata cu supa, ciocolata cu mazare, ciocolata cu cartofi, ciocolata cu ciocolata, pana ar da in diabet. Si n-ar mai dormi nici dupa-amiaza, si nici nu s-ar duce seara la culcare la ora potrivita, ajungand sa cada cu capsorul pe masa la ora 2 noaptea si sa nu se poata trezi la timp dimineata.
9) Sa am o strictete in programul lui alimentar si de viata, astfel incat sa nu tin cont deloc de el, de copil. Gresit! Eu, ca parinte, stiu ce este bun pentru copil, stiu ca trebuie sa-l hranesc cu legume, sa aiba vitamine, cu carne pentru proteine, ma rog, m-am consultat cu o gramada de doctori pana am ajuns sa stiu tot ce-i trebuie pentru a fi sanatos.
Da, dar ai sa fi surprins sa-ti spun ca sunt copii care se imbolnavesc daca mananca sau doar gusta carnea de porc, nu-i nici o nenorocire daca le scoti din alimentatie.
Sau lactatele: oricat ai sti tu ca sunt de sanatoase si de bune, nu sunt neaparat chiar asa, printre relele cele mai mari pe care le pot provoca as scoate in fata alergiile foarte puternice.
Deci nu exagera, cuvantul de ordine e moderatia, putin din toate, si in nici un caz nu-l forta sa manance ce el nu poate cu nici un chip manca. Si cu somnul la fel. Am cunoscut in viata mea destul de multi copii care nu au tolerat somnul de dupa-amiaza, nici acasa si nici la gradinita. Daca copilul tau face parte din acesti copii, nu-l forta , nu te ingrijora si nu-l culca cu forta. El a dezvoltat deja o anumita frica sau un anumit blocaj fata de somn si nu e cazul sa i le accentuezi. Daca vrei, poti discuta cu un psiholog.
Dar eu zic ca e cel mai ok daca nu faci o tragedie din asta si daca el nu vrea sa-l culci, nu-l culca. Vei avea surpriza chiar ca el sa adoarma in mod natural, la 5 minute dupa ce v-a spus ca el n-o sa doarma. Este pentru ca s-a relaxat. Depinde de tine sa faci demarcatia corecta intre ceea ce este doar un “moft” din partea copilului sau o neputinta reala de a tolera ceva, de a se adapta la ceva(legat de hrana, somn etc.).
10) Sa aiba prietenii pe care eu nu le cunosc si nu le-am aprobat in prealabil. Da, ati citit bine, IN PREALABIL! Prieteniile pe care eu le analizez tarziu dupa ce s-au sudat pot deveni sursa celor mai mari nenorociri in viata noastra si a copilului nostru, daca copilul nostru stie ca se poate imprieteni oricand si cu orice copil sau adult, ganditi-va si ingrijorati-va la gandul ca un adult poate sa fie “prieten” timp de 3 zile cu copilul nostru fara stirea noastra, pentru ca s-au imprietenit in parc, la joaca, ii da bomboane de 3 zile si pe urma il convinge sa plece impreuna. Nu va uitati urat si nu sariti aceste randuri indignati de acest scenariu de groaza, tocmai ca sa-l evitati. Nu dati voie copilului sa se imprieteneasca cu nimeni pe care dumneavoastra nu-l cunoasteti si nu-l aprobati!
11) Sa il credeti de fiecare data cand spune: “doamna e rea!”, “Victor e de vina”, “m-au certat pe mine din cauza Mariei”, “eu!? Eu n-am facut nimic!”. Nu intotdeauna copiii vostri vor spune adevarul. Oricat e de dureros pentru noi s-o recunoastem.
N-ar trebui sa fie dureros.
Oricat ar fi de incredibil, adultii care spun adevarul nu provin din copii care au spus intotdeauna adevarul, pana la pragul in care varsta, increderea ce i se va acorda constant, toate acestea il vor schimba.
Copiii nu mint. Paradoxal. Cum o sa spuneti, copiii nu spun adevarul si in acelasi timp copiii nu mint?
Da, exact asa. Copiii ocolesc sau “transforma” putin adevarul, de frica. Putin sau mai mult, si aproape intotdeauna de frica.
Si, uneori, pentru a fi mai interesanti, fantazeaza, pentru a atrage atentia. Asa ca va trag un semnal de alarma: cand va ascunde ceva sau va creeaza dubii ceea ce va spune, inseamna ca se teme, inseamna ca a facut o prostioara, ceva, sau se teme si atat. Incercati sa aflati din mai multe surse care este adevarul cand copilul vine cu o plangere, cand spune ca l-a certat doamna, sau ca un copil i-a facut ceva, orice. Incercati sa-l ascultati plin de bunavointa, apoi cu aceeasi atitudine deschisa stati de vorba cu educatorul care l-a certat, sa aflati daca l-a certat si de ce, sau cu celalalt copil.
Nu dati buzna in gradinita facand acuzatii nefondate, poate “cearta” aplicata copilului nu a fost de fapt aplicata, sau daca a fost, sigur a avut un motiv sau o functie pedagogica. Nu putem sa mai credem ca in ziua de azi mai exista doamnele acelea inspaimantator de severe, care ne “terorizeaza” copilasii, pur si simplu nu mai exista loc pentru cadrele didactice care propovaduiau exigenta la cote maxime. In schimb, daca o greseala a fost sanctionata, asta trebuie sa se intample si in gradinita ca si in familie.
Poate disciplina e ceva ce copilasul meu vrea sa internalizeze mai greu. In acest caz nu e cel mai potrivit sa navalesc in scoala sau gradinita ca sa o “disciplinez” eu pe doamna care a indraznit sa-mi certe copilul sau sa-l puna la colt. Cea mai buna solutie este sa se stabileasca, de parinte impreuna cu gradinita, un set de corectii usoare care pot fi aplicate copilului, incepand cu mustrarea si terminand cu statul la colt. Nu este o tragedie ca un copil sa stea la colt, ganditi-va ca poate a lovit un alt copil sau a facut ceva care-i poate pune lui insusi viata in pericol. Oare trebuie sa lasam lucrurile asa? In nici un caz.
Si in nici un caz nu ne repezim noi sa-i tragem de urechi pe Victor sau pe Maria, daca, asa cum ne-a spus copilul nostru, s-au facut vinovati de ceva. De gravitatea faptei depinde daca vom sta de vorba cu parintii respectivi sau cu educatorul (si in nici un caz nu-i vom deranja cu lucruri minore) dar inainte de orice cautam sa aflam care este adevarul.
Si adevarul, asa cum stim, se afla undeva la jumatate. Nicidecum in intregime in fapta reclamata de copil. Nicidecum copilul dumneavoastra nu este un sfant, nu e el singurul sfant de pe lumea asta si nicidecum lumea din jur nu e o mare conspiratie agresiva indreptata impotriva lui.
Puneti lucrurile la locul lor corect si dati fiecarei intamplari povestite de copil doar importanta pe care o are si nu una mai mare. Si, la fel de important, nu-l blamati nici pe copil pentru asta, pentru usoara sau mai marea exagerare a adevarului, de dumneavoastra tine sa-l formati pe mai departe in spiritul adevarului si onestitatii prin increderea si echitatea dumneavoastra.
Nu-l transformati nici in visul dumneavoastra de perfectiune, nu asteptati niciodata ca el sa fie ceva ce nici unul dintre noi nu putem fi vreodata: UN OM PERFECT! Apreciati-l si iubiti-l asa cum e, NECONDITIONAT!
12). Sa cred cu convingere ca rolul gradinitei inlocuieste rolul meu de parinte. Gresit !
Gradinita ma « inlocuieste » pe mine, ca parinte, in timpul unor anumite ore din zi, in anumite aspecte de formare si educationale care-l privesc pe copilul meu. Insa gradinita, oricat ar fi de buna, nu elimina importanta rolului meu de parinte.
Si, cel mai important, gradinita nu inlocuieste relatia mea cu copilul meu, exprimata in timpul si atentia pe care i le acord. Gradinita ii ofera dragoste, da, doamnele de acolo care lucreaza cu copiii ii iubesc pe copii, gradinita are o relatie speciala cu fiecare copil in parte, copilul meu este iubit in gradinita SI ESTE IUBIT CA INTR-O RELATIE NOUA PE CARE SI-A CREAT-O EL, COPILUL, IN AFARA RELATIEI CU MINE, PARINTELE !
Mangaiat, iubit, alintat tandru si alinat cand plange, copilul are cu gradinita o relatie speciala, total separata de cea cu parintii lui ! Gradinita este locul unde copilul meu e fericit si se joaca multumit si invata lucruri noi 4 ore, 5 ore, 8 sau chiar 10 ore pe zi !
Dar nu va ganditi ca nu trebuie sa-i mai oferiti iesiri impreuna, mese impreuna cu mami si tati – macar masa de seara impreuna, jocuri si activitati impreuna, doar pentru ca le are pe acestea toate in gradi ! Nimic nu poate sa va inlocuiasca perfect, Mami si Tati, nici macar cea mai buna gradinita.
Nimic nu seamana cu iubirea mamei si a tatalui exprimate prin atentia si timpul lor ! Copilul are o relatie cu parintii lui, o relatie cu bunicii lui si o relatie cu gradinita. Cu colegii si prietenii lui, cu educatoarele lui, cu fiecare masinuta si jucarie de plus din gradinita lui. Este gradinita lui iubita ! Trebuie sa existe toate aceste relatii, copilul are nevoie de toate separat, toate au rolul lor decisiv in formarea lui ca om, dar nici una din aceste relatii nu o poate inlocui complet pe celalalta. Ganditi-va : e ca si cum i-ati inlocui viata de familie cu viata sociala. Nu se poate, nu e suficient.
Gradinita e viata sociala a copilului tau, e micul lui « serviciu » la care se duce in fiecare dimineata, de unde vine seara cu cunostinte noi, cu interactiuni noi, cu o incredere noua. Cu relatii noi, cu descoperirea nou-facuta si grozava ca mai e un loc pe lumea asta in afara de acasa unde el are ceva de spus, unde este ascultat, unde i se ofera incredere, incurajare si sprijin cand vrea sa creeze, sa nascoceasca, sa reinventeze lumea !
Dar mami si tati, Mami si Tati sunt singurii care ii ofera copilului ceva-ul acela atat de special pentru a inflori, pentru a se dezvolta si exprima plenar ! Renuntati, va rog, pentru copilul dumneavoastra la o ora de munca pe zi si oferiti-i o ora de soare si iubire cu dumneavoastra !
Nimic nu poate inlocui asta ! Va doresc sa fiti niste parinti fericiti !
